Victor Åžtir ÅŸi CLEPSIDRA LUI CELA

 

 

Deşi inginer la bază, Victor Ştir este un intelectual reamarcabil care ştie să-şi valorifice ideile originale în paginile cărţilor pe care le scrie cu talent nativ şi meşteşug de orfervier ce lasă în urma sa o operă de artă inconfundabilă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994 şi are deja pe raftul bibliotecii sale, cărţi care au întrunit sufragiile criticii literare.

După volumele de poezie: Cavalerul norilor (1993), Adulter cu moartea (1994), După trecerea stelei (1944), Cinetica iluziei ( 1997), Alcool şi sânge (2008) şi mai multe volume pe care le-a tradus, singur sau împreuna su poeta Veronica Ştir, - după ce a apărut în câteva antologii de gen şi s-a impus ca un nume cu rezonanţă în literatura bistriţeană şi nu doar,- Victor Ştir intră pe uşile din faţă în lumea prozei contemporane româneşti.

Dacă poemele lui Victor Ştir sunt moderne, libere, dar au şi acea rigurozitate a unei rigle de calul ingineresc, poeme care plac şi te atrag în lumea lor ghicită în chiar miezul metaforei,- proza editată sub titlul CLEPSIDRA LUI CELA este o mostră de exerciţiu reuşit şi cu care, Victor Ştir demonstreză că este un scriitor care a atins maturitatea creaţiei, un prozator cerebral şi căruia cuvântul în sine îi dă posibilitatea să îl folosească precum face un zidar bun cu piatra de var.

Efervescentă şi suprinzătoate ca stil, într-un amlagam defel întâmplător şi cu ,,lipici,, la cititorul, curios să afle ce scrie pe pagina următoare,-proza lui Victo este un colaj de stări şi situaţii realizat cu gust şi mai ales cu siguranţa scriitorului conştient de ceea ce crează. Nimic nu este spus la hazard şi, deşi incitantă, scriitura devine densă ca o picătură de apă ce se prelinge pe ochiul unei ferestre. Aburul, nimicul inpalpabil devine o lume în care un nume oarecare devine personaj iar timpul se întoarce în rotiţa ceasornicului.

Ca la începutul de lume, evenimentele cele mai simple devin complexe şi fragmentele de carte se succed precum secvenţele unui film în care actorii sunt doar meşteri păpuşari, -trag de după cortină firele şi paiaţele.

Un regizor perfect sincronizat cu lumea cărţii, pe care o sparge în mai multe capitole şi o recompune cu o şi mai mare virtuozitate, Vicotr Ştir a ales drumul ştiut doar de el, drumul cel mai bun , pe care megre ritmat şi fără zgomot, pentru ca la final, să pună sub lupa cititorului un spaţiu narativ fără dimensiuni. Deşi toponimele ne trag de mânecă, se iţesc în travaliul facerii de carte,- şi ne duc cu gândul la ţara în care castelele de nisip au răman doar legendă, acţiunea ( acţiunile) pot avea loc oriunde. Ele fac parte intrinsecă din spaţiul emoţional al scriitorului.

Romantic şi masochist aproape, eroul, la persoana întâia, se plasează în mediul social potrivit, perfect pentru a fi privit din toate părţile. Ca într-o casă de sticlă, personajele evoluează discret, gravitaţionează în jurul celui care le plăsmuieşte anume pentru a popula cu ele singurătatea care, în pofida puterii sale decizionale, îl dezarmează prin surghinul în Monolog. Discursul nu lâncezeşte iar filosofia este majoră, compatibilă cu un maestru,- de fapt un Om căruia nu-i sunt iertate nici una din bucurile şi patimile obişnuite. Dorinţa carnală în faţa spaimei de bătrâneţea irevocabilă, vanitatea egou-lui incomensurabil, - insul şi creatorul,- două personaje în oglindă, suspicioase până şi cu ele însele.

Ca într-un experiment monitorizat zilnic, fericirea şi greşeala umană devin apanaşele personajului cheie, -acolo, nişte pete de lumină şi umbră, dar fără de oameni am fi mai anoşti, mai plictisitori.

Victor Ştir trece cu şmirghelul judecăţii de sine peste şi prin fibra unui eşantion din vcivilizaţia, aflată ea însăşi la răspântia dintre tinereţe şi bărtâneţe, dintre romantism şi pragmatism, dintre iubirea castă şi dragostea pătimaşă, carnală.

Seducătoare, cartea de faţă devine, treptat, un fel de tobogan iniţiatic, - un drum pe care tot urci şi cobori. Inrigat şi mai ales incitat de cee ce ţi se relevă în pagină, reiei filele de la capăt şi, chiar, în răspăr,- încerci să dezlegi singur, ca cititor, nodul gordian. Pentru că nu reuşeşti,- tai spaţiile pline cu litere, sari paginile, te grăbeşti să afli cum se încheia ,,povestea,,. Apoi, calm, fără riscuri, revii la punctul iniţial. Reciteşti cu calm şi bucuria descifrării unui ecuaţii matematice.

Este ca într-un joc interactiv aproape, simţi amprenta autorului în fiecare pagină scrisă şi nu-ţi mai pasă de stilul literar , hibrid ( în sensul bun al cuvâ’ntului), care dă consitenţă şi culoare acţiunii din Clepsidra lui Cela.

Supradimensionarea frazelor pe porţiuni substanţiale din carte, lipsa semnelor de punctuaţie, revenirea adesea la stări şi imagini ( reluate din unghiuri evident diferite) sunt suficiente furci caudine pentru cititorul care, de dragul naraţiunii fluente, face jocul autorului, se încarcă su stare emoţională de foarte bună calitate.

Prin CLEPSIDRA lui CELA, Victor Ştir a evoluat stilistic şi în compoziţie, a atins nervul central al scriiturii sale, şi-a demonstrat, dacă mai era cazul, că este gata să vină şi cu alte surprize literare, să ne scoată din monotonia literaturii cu care ne-au obişnuit clasicii.

Melania Cuc