Home Întâmpin?ri de carte ,,S? pui doar lacrimi în cutia milei,,

,, S? pui doar lacrimi în cutia milei,,

Se ?tie c? poezia cre?tin? este prin text ?i gra?ie divin? o piatr? de încercare pentru poetul care are curajul s? î?i pun? întreb?ri, s? despice firul în patru pentru ca la urma urmei s? închine imi de slav? Creatorului a tuturor celor v?zute ?i mai ales a celor nev?zute de om.

Liviu Florian Jianu face parte din tagma poe?ilor care ?tiu pentru ce au fost trimi?i pe P?mânt. Î?i reformuleaz? ideile poetice , le filtreaz? prin spiritul s?u de intelectual serios, le trece prin grila con?tiin?ei bunului cre?tin pentru ca mai apoi s? le pun? la îndemâna celor care iubesc poezia.

Tehnic vorbind, poezia cre?tin? este greu de scris, este ca o încercare ini?iatic? prin care mori ca s? reînvii mai bun, mai corect gânditor în a fi ?i a nu fi.

,, De m-a? uita în r?nile adev?rate

a? vrea în burta mamei s? fi mas,,

A?a spune din capul volumului Imnii fî??rniciei, poetul.

Cutremurat de realitatea care îl înconjor?, vindecat în parte prin crezul s?u, Liviu Florian Jianu pune degetul pe rana omenirii, pip?ie, cerceteaz? ?i... crede. Are darul, rana asta simbolic?, de a ne face s? credem ?i noi, cititorii, în schimbare prin m?rturisire ?i c?in??, s? ?tim c? vom fi de vrem, al?i oameni.

Cursiv în stih, blând ?i r?bd?tor cu sintagma, dar ?i dur ?i implacabil din loc în loc pe curgerea paginilor, autorul î?i duce supliciul f?r? resemnare de miel tras în cârligul abatorului. El simte via?a vibrând în humusul care îl înconjoar?, vede ororile mileniului în care tr?im ?i ia act de asumare vinei generale.

,, S? pui doar lacrimi în cutia milei,,

spune mai departe ?i numai versul acesta în sine, deta?at de întreg, ar putea s? ne fac? s? în?elegem no?iunea de reapara?ie a vinei primordiale prin ajutorul pe care, din ceea ce ai ?i po?i, îl împar?i cu semenului t?u. Lacrimi, nu aur! Asta e jertfa de care are nevoie Dumnezeu Tat?l ?i ??râna Mam?. Lacrimi de recunoa?tere a vinei, ?i lacrimi datorate de bucuriei iert?rii divine.

Într-un timp fizic în care, în jurul nostru se sparge mitul icoanei, poetul vine si ne destanuie rela?ia lui, una simpl?,- s?rut cast depus pe icoana Sfintei Parschiva. Aici, icoana nu mai este un obiect de cult, o relicv?, este poarta îns??i prin care trec îngerii ?i sfin?ii. Prin icoan? vin, coboar? de-i chem?m la noi, pe P?mânt, cei care ne îndrum?, ne sus?in în procesul de mântuire.

Care e pre?ul pus de poet, pe aceast? rela?ie, om-divinitate ?

,,Când tu m-ai slavat, eu te-am ucis!,, zice el.

Sfâ?ietor final de poem. De un realism dur, defel întmpl?tor, nu adus din condei numai pentru a ne preface c? ne punem cenu?? pe cap.

,, Atât ?i-a fost dat (...) p?mântul pe care-?i calci în lini?te cuvântul,, Am citat dintr-un alt poem, în care Botezul ca tain? este ?i leg?mânt între Dumnezeu ?i Omul care promite ?i... nu î?i ?ine cuvântul. Pictural, Sf Ioan se decupeaz? în poem ca un shivnic tr?itor pe malul Iordanului. O imagine de fresc? bizantin? aproape palpabil? ?i care nu ar fi putut fi realizat? f?r? ca poetul Liviu Jianu s? de?in? de Sus, darul ?i dezlegarea de-a ,,conversa,, prin vers cu nev?zutul.

,, Ve?nic fii în fiii t?i de grâu,, - o alt? sintagm? ingenu? ?i inspirat?, un vers care translateaz? atât de fin observa?ia ?i jocul de cuvinte....verbul ,,a fi,, ?i substantivul ,,fiii,, . Nu o pl?mad? oarecare a viitorului, ci una care se na?te, cre?te din bobul pâinii. Cu un strop de vin, de sânge, în plus, ce alt? euharistie mai complex? ne-ar putea defini rela?ia dintre Sus ?i Jos. Dintre Dumnezeu ?i Om ?

Poetul are puterea nativ? de-a contura nu doar strofe, versifica?ii cu incanta?ii de rug?ciune, poate aduna într-o metafor? o lume care, dac? este rea din na?tere, ?tie asta, î?i con?tientizeaz? pacatul. Lume asta dore?te ?i se zbate s? fie mai bun?. Cât reu?e?te ?

Asta veti afla doar citind pe îndelte, revenind chiar pe paginile c?r?ii, o lucrare c?reia i-ar sta foarte pe un raft de bibliotec? în fiecare cas? de cre?tin din Romania ?i nu numai.

,,Nu m? crede, Doamne, când m? închin

Când cer?esc mila Ta,

Din f???rnicia mea de cre?tin

Numai lacrima m? va r?scump?ra ,,.

Lumesc vorbind, acest vers m? face s?-l v?d pe autor în postura de-a vorbi cu Dumnezeu dup? ?ablonul prin care noi le vorbim gre?i?ilor no?tri atunci când am cam f?cut-o de oaie,?i nu mai sper?m în iertare. Numai c?, pentru Liviu Jianu, Dumnezeu nu este doar o no?iune de valori acoperite de vechile cutume. El a atins acel prag al personajului care are deja dialogul lui, clar, cu creatorul pe care îl pream?re?te din dragoste ?i nu din teama de pedeaps?.

Aproape toate poemele din volumul de fa?? sunt în aparen?? simple, nesofisticate prin tehnica literar?. Cu atât mai mult talentul str?luce?te ?i impactul cu cititorul devine unul natural, firesc ?i care face fuziunea cu sufletul ?i con?tiin?a uman?. Cartea asta e scris? pentru oameni, nu pentru poe?i. Este o carte ca o arm? de pace ?i fiecare poem ar putea face parte din acel arsenal cu care vin îngerii p?zitori pe p?mânt.

Pilde bilbice trase în vers clasic ?i readuse în circula?ia cititorului modern, a omului cu îndoielile zilei de ast?zi,- le-am gasit a?ezate la locul lor, în paginile c?r?ii. Voi face referin?? aici fie ?i numai la C?rarea darurilor. Modelele de care au nevoie noile genera?ii abund?, ies ca florile de prim?var? dintre litere ?i cânt? în Imnurile...f???rniciei. De ce ai F???rniciei?! Mi-am pus întrebarea ?i am g?sit r?spunsul la pagina 22: ,,...Sunt cea mai tic?loas? piatr? de pe p?mânt.

Nu fac nimic toat? ziua.

Iart?-m?, Dumnezeu al pietrelor,

?i f?-m? p?mânt.”

De?i nichitian prin viziune, aici, Liviu Jianu d? doar Cezarului ce-i al Cezarului, apoi revine la felul lui de a fi zicând..., f?-m? p?mânt ! Tulbur?tor.

Sfin?i, anotimpuri, istorioare, parabole ?i poeme structurate pe st?ri creative indubitabile, Imnurile F???rniciei este o carte ca ?i dictat? ?i transcris? de poet pe caietul cu linii violete a unui r?s?rit din Emisfera Emo?iei, p carte ra?ional?, de înt?rire a credin?ei ?i de care este nevoie ca de aer în plin? er? a materialelor compozite.

 

Melania Cuc