Melania Cuc este o scriitoare foarte sigură pe condei, cu antene perceptive deschise nu numai spre lumea din jur, ci şi spre straturile de adâncime ale conştiinţei şi spre conexiunile naturiste şi cosmice ale fiinţei, scriitoare oscilantă la începuturi între poezie şi proză, dar performantă în ambele modalităţi scripturale; poetă cu rezoluţia unei individualităţi cristalizată în zona unei umanităţi delicate, graţioase - dar prozatoare puternică, din categoria incredibilă a luptătoarelor şi autoare aşa cum înseşi Vitoria Lipan ar scrie romanul „Baltagul”. În ultimii ani şi într-un timp relativ scurt, doamna Melania Cuc şi-a conturat şi aprofundat un pregnant chip scriitoricesc.

Autoarea fantasmează cu inteligenţă şi curaj, nu se teme de rigorile romanului (pe care le ştie şi, uneori, le respectă, alteori le persiflează) şi nu se intimidează nici de libertăţile formale pe care noile tehnici romaneşti le acreditează pentru a le discredita.

Modul în care se apropie de proză doamna Melania Cuc, o fiinţă delicată şi fragilă şi cu o experienţă de viaţă de tip poetic, este direct, abrupt, fără convenienţe. N-am exagera dacă am numi câteva scene de confruntare... curat naturaliste... oricum o proză cu puternică forţă narativă şi cu puterea de a construi oameni şi locuri.

Deşi, poate aminteşte de romanul „Cimitirul BunaVestire „ al lui Tudor Arghezi, Miercurea din cenuşă rămâne, mai de grabă, un roman postmodernist, decât un simplu text comic şi satiric, potenţând uriaşa putere de fabulaţie a autoarei care, cam de multă vreme, ne pregăteşte o bulversantă evadare din cuminţenie.

În romanul Mirecurea din cenuşă, autoarea foloseşte un tip de discurs ficţional de sorginte confesivă în care agentul narativ nu disimulează condiţia de scriitor. Există şi aici, ca şi în precedentele romane, o acuitate excerbata a suferinţei, o suferinţă exprimată direct, brutal, fără reţinere, ca într-o operaţie pe viu, fără anestezia cuvintelor alese.

După un război biologic trepanant, întoarsă din moarte, eroina se prezintă ca Cenuşăreasă: „...Sunt numai anonima, femeia care adună cenuşa fierbinte din vatră cu propria-i mână.”

Revenirea la viaţă înseamnă, într-un fel, şi renunţarea la filosofia existenţei şi la peceţile tradiţiei, dar şi asumarea condiţiei de a trăi sub spectrul numărătorii inverse, sub o apăsare terifiantă, aproape insuportabilă: „...tocmai eu să fiu la trei paşi, la un pas... la un lat de deget de moarte, moartea ca fenomen natural, nu ca valoare a tuturor lucrurilor...”

Experienţele existenţiale la limitele percepţiilor umane, o familiarizează cu clişeele culturale ale extincţiei, iar durerea fizică face separarea între lumea materială şi viaţa interioară fluidă, aburoasă, inconsistentă: „...nu sunt vie, dar nici moartă, ca morţii, întinsă şi plânsă pe năsălie”. Sub spectrul durerii, trecutul a căpătat neutralitatea, cenuşiul lucrurilor consumate: „...nu-i făină albă, nici negru de fum.”

La acest prag al confuziei ori al contaminării dintre viaţă şi moarte, divagaţia fantastică nu mai pare nefirească, iar personajul îşi traversează boala mergând înainte printre întâmplări viitoare.

Alternanţa timpurilor narative deblochează mai multe straturi de semnificaţie: un nivel istoric (cu referinţe reale sau atestabile), un nivel al construcţiei ficţionale în care imaginarul produce semnificaţii generale ori arhetipale şi un nivel simbolic, reluări şi retrăiri misterioase cu extensiuni în parabolă. Discursul narativ performează cruzimea incredibilă a situaţiilor-limită; şi nu este o duritate afectată, jucată, confecţionată, cum se mai poate descoperi în proza feminină, ci o distincţie organică în armonie cu universul ficţional şi specificul tipologic al personajelor.

De aici şi amprenta asupra timpurilor narative intersectate: prezentul spitalului, contaminat de un prezent halucinatoriu al conştiinţei, apoi trecutul incert în care o conştiinţă maladivă conservă dialogul cu moartea, autentifică istoria familiei şi viitorul individual. Acuitatea maladivă a autoobservaţiei crude, nemiloase şi dorinţa virilă de a-şi depăşi condiţia („...deşi numai o cenuşăreasă, poftesc la poamă domnească”) conturează un puternic personaj feminin. Bolnava ataşată la aparatele de resuscitare pare un mic monstru de metal care se atârnă disperată de lumea aceasta pe care nu o iubeşte, dar nici nu o urăşte îndestul pentru a o părăsi.

Spitalul, ca şi mediile prin care trece eroina, sau incendiul cel mare care distruge turnul Catedralei sunt elemente de un realism tulburător. Discursul narativ dur, neiertător, de o cruzime care i-a speriat pe alţii, îşi are locul lui în registrul stilistic al romanului, contrastând, pentru o armonie subtextuală, cu rafinamentul trăirilor şi fineţea spiritului de observaţie.

Foarte interesantă şi inovativă ideea reluării legendei Cenuşăresei, cu localizari atestabile şi precizări calendaristice. Mai mult decât atât, spune biografia unui personaj din imediatitatea controlabilă sub semnele imponderabile ale destinului Cinderelei, şi devine, aş zice, o temă avangardistă pe care numai o scriitoare atipică, nonconformistă poate să o ducă până la capăt.

Romanul Miercurea din cenuş se încheie la modul burlesc, sarcastic şi fantastic, reînvie personajele arhetipale şi se prăbuşesc stâlpii universului într-un fel de apocalipsă benignă, o operă bramburită, voit iregulară şi bombastică în care se rescriu şi se contaminează miturile tradiţionale, povestea lui Rasputin intră în naraţiunea Cenuşăresei, Moartea devine un personaj quasi-simpatic, iar Arap Alb flirtează cu Ana lui Manole.

Melania Cuc susţine, în acest timp de criză a literaturii, narativa debordantă, în formula postmodernistă a operei-bazar. Critica tradiţionalistă ar defini-o, cu vechile concepte, drept o creaţie fantezistă, performantă în zona detaliilor, a imprevizibilităţii cursului narativ, nu şi în sensul construcţiei. Proză de imaginaţie şi nu operă de cunoaştere, text de virtuozitate stilistică şi nu de artificiale divagaţii filosofice, Miercurea din cenuşă. pare să deţină rara distincţie de a satisface atât cititorul dornic de senzaţional şi pitoresc, cât şi criticul atent la universul ficţional şi semnificaţiile de profunzime.

Aureliu Goci

Comments

Cautare RSS

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."