Intre poeme ([Peisaj launtric], [Dincolo de jertfa si iubire] etc.), schite/povestiri ([Iisus din podul bisericii]), ori literatura pentru copii ([Vine Mos Cra- ciun], [Casuta cu povesti] etc.), trebuie subliniat de la inceput ca "balanta Minervei literare", atunci cand aceasta zeitate nu se numeste Alex. Stefanescu (ce se vede drept un Maiorescu de Mic Paris, strigand de pe soclu“ insa cu "favuridele" cazute-n gazon “ tuturor celor ce se bucura de "betia de cuvinte" a junglei democratice: "In laturi!" “ cf. Ziarul de duminica/22 IX 2006), inclina "intregul" creatorului Melania Cuc in ipostaza de "artist al cuvantului" (caci dansa-i si un vertabil "artist al sevaletului"), fireste, spre talerul cu "pentaedrul" unor admirabile romane: [Femeie in fata lui Dumnezeu], [Graal], [Impozit pe dragoste], [Cinand cu Dracula], [Fructul oprit] etc.

Recentul roman al Melaniei Cuc, [Femeie in fata lui Dumnezeu] (Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2007), impune o ecritura moderna, cu un relief sufletesc in "elansari" si in "receptari" preponderent adolescentine, relief deopotriva expresionist si paradoxist, bine-temperat, a carui vegetatie epica arborescenta este nutrita de galgaitoare panze liric-freatice, parca in ciuda "deschiderii" cu "spirit realist", din vecinatatea rebreniana a unei "dinamici a vagonului de tren" (cu "un Rogojinaru", de data asta, feminin, poate chiar din Tarlisua, ori, mai degraba, din Archiudul autoarei: [In vagonul corodat de lumina ca staniolul uzat, de pe bancheta de lemn slinos, fata in fata cu femeia aceea foarte frumoasa si suficient de trista pentru a-si aduna lacrimile in batista,/era/proprietara cosului acoperit numai in parte de o basma mare, inflorata,/ce/vorbea intruna, cotcodacea ca gaina stapana pe toata ograda], [se ridica, se aseza, iar se ridica..., trosnindu-si incheieturile degetelor boante, dar incarcate de inele multe si grele...]“ p. 5), si pana la o curajoasa "inchidere" a ucroniei/utopiei naratologice, cu o "misterioasa" Dacie Diugan si cu un inorog gata de "startul secund" ([Dacia tipa si repeta pe silabe cuvintele, asa, speriata de moarte si aproape convinsa ca dezastrul se savarsise; inorogul alb facea pe mai departe rondul arenei cu becuri electrice viu colorate si de putere maxima] “ p. 234).

In "panoul central", la "taietura" / intersectarea" naratologicelor planuri paralele cu planul secant al teluric-celestului, se afla simbolul expresionist Alba, in Lumea Cealalta/Lumea de Dincolo, si invers, amintind de oximoronizarea universurilor din povestirile/nuvelele lui Eminescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade s.a.: [parul ei negru crescuse galopant, pana ii ajunse la glezne...t (p. 60); pe "Valea Anilor"; ajunsa mai in amonte de magma de aur a Cogaionului, Dacia are [ochii aburiti si buzele arse, pletele negre i se scurgeau pe calcaiet (p. 75); ori, printre sclavele unui print cu nume specific migratorilor asiatici ai primelor secole de dupa Iisus Hristos, Dacia, dintr-o [plina amiazat, se infatisaza cu aceleasi plete negre, insa [alunecate din pieptene peste umeri, cu sanii liberi si cu bratele unse cu paradoxist al romanului, personajul-simbol, Dacia (Diugan), artista ce isi joaca [pana la caderea definitiva a cortineit (p. 30) rolul, adica viata ca frumoasa "femeie" menita a fi mereurita din "fata lui Dumnezeu", ca pol plus al Fiintei, parelnic-biruitorul pol asupra celuilalt, polul minusarii Creatiei, "polul-pereche", al mortii, cu ocultarile si epifaniile firescului peren, fara a cunoaste striatiile/"ridurile" spatio-temporalitatii noastre cotidiene. "Tehnica romanesca" preferata de Melania Cuc este a colajului, a frescelor suprapuse, alternand cele "rupestre"/"antice" (cu "franjurile" atarnand in fabulos, in mitic) si cele "urban-moderne", indeosebi, de hiperpolis, de "zgarie-nori", un soi de "intoarcere pe dos a manusii-pestera-ca-prim-laborator-al-umanitatii", involburandu-se, ori sfarsind in dezvoltari cosmice/galactice, sau in vreun cotlon al Fiintei.

Si in arta portretistica, Melania Cuc exceleaza, indeosebi, la capitolul "regie si stiinta" a utilizarii culorii din "farduri lexicale" spre obtinerea acelui minim necesar de verosimil al reliefarilor epice. Eroina din panoul central, Dacia Diugan, inca din antiteza "deschiderii", aflam ca-i [femeia aceea foarte frumoasa si suficient de tristat, [cu cearcane de fard bunt, [capabila nu doar sa iubeasca, sa ierte, dar si sa tranteasca usa in nas barbatuluit (p. 6), [singura artista din lume care isi asigurase nu averea imobiliara, nu contul din banca, nu viata, ci... picioarelet (p. 8). Este [starul planetart, cu [dinti de portelant, ce simte [un solz micut si rece de teama, alunecandu-i pe sub camasa de bumbac“ vestimentatie ecologica si la moda in vara aceeat (p. 9). E starul [cu narile fine frematand, adulmecand pericolult (p. 10). Portretul isi amplifica nuantele si prin tigancaghicitoare din compartiment: [hartista maaaree... mare cat Turnul Londriit, [ca libelula; nici pe apa, nici pe cer, nici pe pamant nu ai loc de odihnit; lumea toata ti-o stat la picioare, da™ nu ai stiut, maica, ce sa faci cu dansa; ai lasat printi si amirali cu buza umflata; (...) nu prea pui pret pe nimenea in viatat (p. 15).
La un moment dat, cand eroina centrala se identifica suta la suta in narator/autor, narcisismul nu pregeta a-si arata coltii de margaritar: [eu sunt o "fabrica", si nu una de ciocolata cu lapte, sunt o "manufactura" de povesti incredibilet; [promit sa-ti fac loc in nuvelat, [tu-mi dai hrana trecatoare, eu te fac, in schimb, nemuritoaret, [scriitorul e om cu cruce intreagat (p. 14), ca si [bunul scriitort de busteni...
Portretul Daciei Diugan nu se schimba "radical", ci doar "in cod romantic", evident, la trecerea magica prin "tunelurile timpurilor", din Lumea uleiuri fine...t (p. 188) etc.
In complementaritate expresionista si, totodata, bine temperat-paradoxista, la Femeie in fata lui Dumnezeu, se iveste, fara a cadea in ceea ce se cheama "productie de serie", romanul Graal (Cluj-Napoca, Ed. Nico, 2007), cu un cuvant inainte, Intre Melania si Varvara, de Nicolae Baciut, din care, fie-ne ingaduit a pune sub lentila receptoare o radiografie "de mare fidelitate": [Ce e frapant la Melania Cuc, de la bun inceput, e modernitatea scriiturii. Siguranta scrisului, dincolo de toate cochetariile autoarei. (...) Aparent, romanul refuza, dintr-o prudenta juridica, optiunea pentru fictiune aducand "liniste", protectie autorului, desi acesta se hraneste din real, chiar daca e un realism magic, mai degraba. Iar spatiul in care se localizeaza actiunea romanului iese din geografie, Satul fara Nume, cu toate referint ele sale istorice, acesta fiind greu reperabil. Si personajele isi refuza identitatea, prevaland incarcatura lor simbolica: Lebada, Mirele, Regizorul etc. Satul isi pierde nu doar dimensiunea sa definitorie, ci devine platou de filmare, iar "filmul" este unul din polii romanului. (...) Disputa autoarei nu este doar cu personajele sale, ci si cu ea insasi. Cele doua fete ale autoarei, partea taraneasca (Varvara) si cealalta, urbana (Melania), scriitoarea, nume ingemanate, isi revendica prioritatile (Melania – "prenume bland ca mielul hranit la turma", Varvara "prenume primit la cristelnita si pe care il trag dupa mine de-o viata, ca pe o trena plina de scaieti vineti"...)...] (p. 5 sq.). In tesatura romanesca se angajeaza expresionist personajul-autor/narator "dicotiledonat", "vocile jumatatilor" – "jumatatea-Varvara" ca expresie a universului agrest/rural si "jumatatea-Melanie" ca rod al cosmosului urban in "dialog" (dar la apreciabila distanta de "ecourile soresciene" de pe limitele tragic-existentiale din [Iona]), un "topos" al interferentialitatii, al mutatiilor "genetice", al miracolului, al reificarii, al alienarii, ca "platou de filmare" – Satul fara Nume, cateva personaje-simboluri ca Lebada, Mirele etc. , spre a se releva, in ultima instanta naratologica, in vectorizari/"rezolvari" paradoxiste, avand drept centru gravitational Graal-ul, dar nu adevaratul potir de aur cu picaturile de sange de la rastignirea lui Iisus Hristos, ca parte materiala a Dumnezeirii ramasa pe pamant, ci "graal-ul din sine", graal-ul din fiecare ens uman, simbol al aspiratiei omenesti conectate la realul Graal: [Vasul cu foita de aur ma atragea, ma incita sa-l ating, sa-i pipai buza unsa cu uleiuri, sa-l salt, sa-l trag din intreg...] (p. 26); [...In cautarea a ceea ce cred eu ca este Graalul meu...] (p. 56); [Si... dragostea este Cuvantul lui Dumnezeu! asta-i Graalul!] (p. 95) etc. Paradoxist, de mare forta plastica, este deznodamantul "filmarii" in cautarea Graal-ului: [Mirele prinde in gura cercelul Lebedei si-i sparge perla scumpa-n masele. Ea se agata cu bratele albe de gatul lui si asa, ca in filme, impreuna se tot duc cu tornada care matura Satul fara Nume, ruina cetatii medievale; salta de la pamant caii si seile cailor, urca direct la Dumnezeu figurantii cei beti de vin si de glorie efemera. (...) Doar pocalul, in mana actorului care-l jucase pe Regele Arthur acolo, un recipient de recuzita si in care bautura a prins saratura de sange mai este intreg si plin cu vin rosu ca sangele tanar. Este Graalul...] (p. 172 sq.).

Arta provocarii conlocutorului prin dialog, privind poezia  Ce este poezia? si ce este inspiratia? nu este lipsita de o anumita logica a investigarii. Misterul creatiei se voieste inca in orizontul unui nescio quid.

Prof. dr. ION PACHIA-TATOMIRESCU

Comments

Cautare RSS

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."